|
Scris de Emilian Popa
Joi, 22 Iulie 2010 17:29 |
|
|
|
|
|
A XII-a ediţie a festivalului Diletto Musicale |
Începând cu 1 august biserica cetăţii fortificate din Prejmer va găzdui cea de-a XII-a ediţie a festivalului „Diletto Musicale”. În fiecare dumincă, începând cu ora 17:00, Biserica Evanghelică C.A. din Prejmer, împreună cu Ambasada Germaniei la Bucureşti şi Fundaţia „Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung“, îi aşteptă pe toţi cei doritori la cele cinci concerte din cadrul festivalului. Ediţia din acest an aduce în faţa publicului o ofertă muzicală diversificată ce se întinde de la piese pentru duo instrumental (orgă şi saxofon, două chitări), cvartet de coarde, până la lucrări vocal-instrumentale (solo, cor şi ansamblu cameral). Compozitorii şi operele pentru care anul 2010 este unul jubiliar se vor regăsi în programul concertelor ediţiei a XII-a: Robert Schumann (*200), „Vespro della Beata Vergine” (Claudio Monteverdi) - 400 de ani de la scriere. Corul de tineret „Bach” şi Cvartetul Gaudeamus (Braşov), Quartetto Brassovia, Cantate Domino (Sibiu), Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ (Bucureşti), Luca Massaglia şi Isabella Stabio (Italia), sunt artiştii care în luna august vor face din biserica cetăţii fortificate Prejmer centrul muzicii de cameră sacre din Ţara Bârsei.
Diletto Musicale este unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică clasică din perioada verii în Transilvania şi cu siguranţă cel mai important festival rural de acest gen din judeţul Braşov, reunind artişti din ţară (Braşov, Sibiu, Cluj, Bucureşti, Harghita) dar şi din străinătate (Italia, Germania, Elveţia). Din anul 1999 au avut loc 11 ediţii cu peste 50 de concerte. În ultimii ani media de participare a fost de cca. 80-100 persoane per concert, intrarea liberă fiind un semn al invitaţiei adresate tuturor. La finalul fiecărui concert, conform tradiţiei, spectatorii şi muzicienii au ocazia de a schimba impresii la un pahar de suc de corcoduşe sau must de mere ce va fi servit în curtea bisericii.
 |
Stiri de Actualitate
 • După reabilitare, parcul are două terenuri de fotbal, unul de minifotbal, unul de baschet, o zonă de fi...
|
 • Braşoveanca Andrada Fliundra a fost încoronată „Miss Elegance“ la concursul Miss 7 Continents şi a...
|
 Integrarea României în cadrul Uniunii Europene a stimulat printre alte sectoare ale societăţii, şi pe c...
|
 Virusul West Nile a provocat moartea a cel puţin 14 persoane în nordul Greciei şi 142 de îmbolnăviri, anu...
|
 Noul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat vineri că funcţia pe care a preluat-o este u...
|
 Deschiderea magazinului Decathlon Brasov, trebuia sa aiba loc pe data de 28 august 2010, la ora 8 dimineata, d...
|
 Stratul de zăpadă care s-a depus, în ultimele 24 de ore, la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, atinge zece...
|
 Premierul Emil Boc a plecat de la sediul partidului, unde s-a aflat în cursul dimineţii împreună cu o seri...
|
Vremea la Munte
Ziua = 15grade
Noaptea = 3 grade
Maine = 16 / 5
Vreme ploioasa |
Stiri Mondene
 • Braşoveanca Andrada Fliundra a fost încoronată „Miss Elegance“ la concursul Miss 7 Continents şi a...
|
 Marina spune că îi este dor de Mihai Morar şi când se uită la show cu greu acceptă că nu mai este şi e...
|
 După ce le dă indicaţii înainte de prezentare, designerul Cătălin Botezatu îşi monitorizeaza atent, di...
|
Maşina Oanei Zăvoranu a fost ridicată de autorităţi după ce vedeta parcase într-un loc interzis. functi...
|
 Luis Lazarus a reuşit o transformare de proporţii: a pus 25 de kg de muşchi în 10 luni „Justiţiarul" Lu...
|
 Mihaela Rădulescu a infirmat zvonurile conform cărora ea ar dori să se întoarcă în ţară pentru a pune ...
|
 Andreea Marin Bănică a participat la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, unde a stat în stand...
|
|
Masini Second
 Pentru a avea un anunt aici , va rugam sa trimiteti un e-mail cu mentiunea "Kron Anunt-Masina vanzare" + anu...
|
|
|